Filarmonica “Paul Constantinescu” este una dintre cele mai prestigioase instituții de cultură din România şi cuprinde orchestră simfonică, orchestra de muzică populară “Flacăra Prahovei”, Ploieşti Jazz Trio, cvartetul de coarde “Chronos” şi cor mixt. Recunoscute pe plan național și internațional datorită calităților profesionale, ansamblurile Filarmonicii ploieştene își dovedesc valoarea cu prilejul fiecărei reprezentații.
S-a înființat în anul 1952 din inițiativa unui grup de iubitori ai muzicii simfonice, sub denumirea de Orchestra Simfonică “Ciprian Porumbescu”, iar în anul 1960 devine “Filarmonica de Stat Ploiești” prin unificarea Orchestrei Simfonice “Ciprian Porumbescu” cu Orchestra de muzică populară “Flacăra Prahovei”.
Datorită muncii neobosite a unor oameni de cultură precum Ion Baciu, N. C. Debie, Al. I. Bădulescu, care au înțeles importanța pe care muzica cultă urma să o aibă în viața spirituală a județului Prahova, chiar într-o perioadă în care activitatea culturală era la începuturi, Filarmonica ploieșteană a evoluat rapid. Au fost organizate turnee în străinătate: Italia, Germania, Franța, Belgia, Spania, Grecia, Cehoslovacia etc. și realizate primele înregistrări la casa de discuri Electrecord, în anul 1967, sub bagheta dirijorului George Petrescu. Între anii 1970-1977, orchestra simfonică a Filarmonicii din Ploiești a imprimat, din creația muzicală românească, pentru postul național de radio 28 de piese, iar din reperoriul univerasal, cinci lucrări de referință din creația compozitorilor P. I. Ceaikovski, G. Mahler și A. Honegger . Activitatea de imprimări pentru postul național de radio a continuat până în anul 1990, aceasta reprezentând, la vremea aceea, și una dintre sursele de autofinanțare ale filarmonicii.
La evoluția fabuloasă a orchestrei simfonice au contribuit marile personalități invitate la pupitrul dirijoral printre care amintim: Ion Baciu, Mircea Basarab, Ludovic Bacs, Horia Andreescu, Cristian Mandeal, Cristian Brâncuși, Emanuel Elenescu, Ovidiu Bălan, Petre Sbârcea, Paul Popescu, Pietro Argento (Italia), Woss Kurt (Austria), Walter Horst (Germania) etc. și soliștii de talie mondială români, din Europa, Asia și cele două Americi precum: Ion Voicu, Ștefan Gheorghiu, Ștefan Ruha, Daniel Podlovski, Ludovic Spiess, Silvia Voinea, Arta Florescu, Pavel Kogan, Aldo Ciccolini, Nina Cogan, Li Min Cean etc.
În ziua de 27 aprilie 1993, cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la înființare, Filarmonica de Stat Ploiești a primit, în urma deciziei Ministerului Culturii şi Consiliului Judeţean Prahova, numele ilustrului compozitor, cel care a contribuit enorm la zestrea culturală a orașului prin creația sa, Paul Constantinescu.