Ploiești Jazz Festival 2020 – Conferința națională ROJAZZ50+1 – 17 noiembrie 2020

Concert Description

Filarmonica ploieșteană găzduiește marți, 17 noiembrie 2020, de la orele 18.00, Conferința Națională „ROJAZZ50+1″.

Evenimentul marchează uriașa contribuție a ploieștenilor pentru muzica românească și își propune să aducă în conștiința publică rolul oamenilor și a devotamentului față de o cauză, de data aceasta dragostea pentru muzica de jazz.

Conferința „ROJAZZ50+1″ este o manifestare care va aduce împreună promotori, comentatori, directori de festivaluri și instituții, artiști și instrumentiști, oameni care au performat și continuă să o facă de mai bine de cincizeci de ani, autori de cărți și emisiuni radio și tv de specialitate dar și elevi și studenți ai secțiilor de jazz din instituțiile de învățământ din România și nu în ultimul rând, iubitori de muzică.

Ploiești Jazz Festival este un festival internațional organizat de Filarmonica “Paul Constantinescu” Ploiești, desfășurat sub egida Ministerului Culturii, sub auspiciile Familiei Regala a României, în parteneriat cu Primăria Ploiești.

Concert Details
  • Location:

    Sala Ion Baciu