CIPRIAN PORUMBESCU (1853 – 1883) – COMPOZITOR ROMÂN
Ciprian Porumbescu a fost fiul preotului ortodox Iraclie Porumbescu. Născut Cyprian Golembiowski (Golemb, Galamb=porumbei), acesta din urmă își schimbă numele de familie în Porumbescu în 1881. A început studiul muzicii la Suceava și Cernăuți, unde conducea corul Societății Culturale „Arboroasa”. În anul 1871, la aniversarea a 400 de ani de la zidirea Mănăstirii Putna, la festivități, alături de Mihai Eminescu, Ioan Slavici, A.D. Xenopol, Nicolae Teclu și alții, participa și Ciprian Porumbescu, uimind asistența cu minunatul său cântec la vioară.
Apoi, datorită unei burse, își continuă studiile la „Konservatorium für Musik und darstellende Kunst” în Viena, cu Anton Bruckner și Franz Krenn. În această perioadă îl frecventează, la Viena, pe Eusebius Mandyczewski, compozitor bucovinean, cu care se perfecționează, în particular, la teoria muzicii. Aici dirijează corul Societății Studențești „România Jună”. Tot aici a scos, în anul 1880, colecția de douăzeci de piese corale și cântece la unison, reunite în „Colecțiune de cântece sociale pentru studenții români” („Cântecul gintei latine”, „Cântecul tricolorului”, „Imnul unirii – Pe-al nostru steag”- actualul imn al Albaniei), prima lucrare de acest gen din literatura noastră.
A fost unul dintre cei mai faimoși compozitori ai vremii sale. Printre cele mai populare lucrări sunt: „Balada pentru vioară și orchestră”, op. 29, opereta „Crai nou” pe textul poeziei lui Vasile Alecsandri, pusă în scenă pentru prima dată pe 11 martie 1882, în sala festivă a Gimnaziului Românesc din Brașov (astăzi Colegiul Național „Andrei Șaguna”), unde pentru scurtă vreme a fost profesor de muzică (1881-1883). Succesul imens impune reluarea spectacolului pe 12 și 23 martie, pe aceeași scenă. În același an, opereta este montată și la Oravița. Printre lucrările sale se mai numără: „Rapsodia română pentru orchestră”, „Serenadă”, „La malurile Prutului”, „Altarul Mănăstirii Putna”, „Inimă de român”, „Odă ostașilor români” și altele.
În plus, a compus muzica pentru celebrul cântec patriotic „Pe-al nostru steag e scris Unire”, muzică ce este folosită astăzi și de către Albania pentru imnul național „Hymni i Flamurit”. De asemenea, a scris și melodia fostului imn al României din epoca Ceaușescu: „Trei culori”.
A murit la 29 de ani la Stupca, acum acest sat fiind numit în onoarea sa Ciprian Porumbescu. În 1972-1973, regizorul de film Gheorghe Vitanidis a realizat un foarte popular film artistic de lung metraj pentru ecran panoramic, în două serii, cu Vlad Rădescu debutând în rolul compozitorului.
Întreaga sa creație muzicală se încadrează în sfera curentului romantic, manifestând în totalitate elemente tehnice și de expresivitate ale acestui curent. În lucrările sale, Porumbescu inserează tematici patriotice, elemente de expresivitate ce-l definesc ca stil, de o muzicalitate aparte, în care afișează o serie de trăiri personale, gânduri și idei, ce doar în acest mod pot fi auzite.




