BUENOS AIRES TANGO NIGHTS – este un spectacol complet de tango argentinian, muzică și dans pus în scenă de “Cluj Tango Orchestra” alături de dansatori profesioniști de tango argentinian.
Pentru a doua oară pe scena Filarmonicii din Ploiești aceștia readuc magia muzicii de tango argentinian și a dansului printr-un spectacol complet care recreează o seară specifică de “milonga” din bătrânul Buenos Aires.
“Cluj Tango Orchestra” este prima orchestră de tango argentinian din Transilvania, compusă din muzicieni români profesioniști, membri ai Filarmonicii de Stat Transilvania și ai Operei Naționale din Cluj Napoca. Cu o vastă experiență scenică, atât pe scenele Filarmonicilor din țară, cât și a festivalurilor de tango argentinian din România și din străinătate, aceștia aduc în fața publicului larg magia muzicii de tango argentinian.
Repertoriul orchestrei este compus în mare parte din lucrări ale Filarmonicii “Del Tango” Buenos Aires, pentru Tango cvintet. În repertoriu regăsim lucrări de tango nuevo (Astor Piazzolla, Hugo Diaz) sau tango salon/milonga/vals (Osvaldo Pugliese, Francesco Canaro, Rodolfo Biagi, Anibal Troilo, Carlos Gardel, Pedro Laurenz, Juan D’Arienzo) dar și prelucrări ale tango-ului românesc din perioada interbelică.
Asociația Cluj Tango Orchestra concertează sub egida Ambasadei Republicii Argentina în România, fiind partener de imagine și cu Opera Națională din Cluj Napoca și cu Colegiul de Muzică Sigismund Toduța.
Dansează pentru dumneavoastră dansatori profesioniști de tango argentinian, Csongor Kicsi (campion european de tango argentinian), Silvia Spătaru, Daniel Gemi și Laura Mătiuț.
Cu prezență scenica elegantă și vibrantă, aceștia vin în fața dumneavoastră sa vă încânte cu pașii vechiului tango argentinian. Sunt la a doua colaborare alături de “Cluj Tango Orchestra”, primul concert împreună fiind un real succes!
Gazda noastră din nou este Filarmonica “Paul Constantinescu” din Ploiești, o instituție culturală care nu mai are nevoie de prezentare, un liant al muzicii și al frumosului.
Noi vă invităm cu drag să ascultați muzica noastră și să savurați acest minunat dans, numit Tango, care face parte din patrimoniul cultural imaterial al UNESCO.
Copii sub 14 ani au acces gratuit, cu condiția sa fie însoțiți de un adult plătitor de bilet.
Bilete online pe entertix.ro și la casieria Filarmonicii Ploiești.