Filarmonica „Paul Constantinescu“ a încheiat de curând un parteneriat cu Programul de Studiu Româno-German din cadrul Facultății de Asistență Socială, Sănătate și Muzică al Universității Brandenburgische Technische Universität Cottbus-Senftenberg.
În acest context, Filarmonica ploieșteană, în colaborare cu Teatrul Muzical „Ambasadorii”, se alătură în data de 19 iulie 2023 programului cultural „Rumänischer Abend in Cottbus/ Seară Românească la Cottbus”, printr-un recital de pian și poeme, susțiut de solista Ioana-Maria Lupașcu și de actrița Daniela Nane. Momentului muzical-poetic i se adaugă o prezentare de carte și o scurtă lectură din cel mai recent roman al autoarei Carmen-Francesca Banciu, „Ilsebill salzt nach” (PalmArtPress, Berlin 2023)
Evenimentul este organizat cu susținerea Catedrei de Pedagogie Muzicală (prof. dr. Gregor Fuhrmann) în cadrul Cursurilor de Limbă și Cultură română (dr. Cătălina Ene Onea) din programul româno-german de Asistență Socială de la BTU Cottbus-Senftenberg și marchează finalul anului universitar, precum si perioada de înscrieri pentru anul universitar 2023/2024. Sunt așteptate înscrieri noi în programul româno-german/Asistență Socială la BTU până în data de 15 iulie 2023. Detalii aici: https://www.b-tu.de/soziale-arbeit-ba-fh/binationales-studium/deutsch-rumaenischer-studiengang
În perioada următoare, Filarmonica „Paul Constantinescu“ vă prezintă Programul bilingv română-germană / Asistență Socială de la Facultatea de Asistență Socială, Sănătate și Muzică a Universității BTU din Cottbus printr-o serie postări referitoare la momente și evenimente importante, inițiate și desfășurate în Germania sub egida programului în ultimii ani.