Comunicat de presă – Concert simfonic – 3 octombrie 2019
Concert cu doi soliști pe scena Filarmonicii ploieștene
Uvertura “Leonora”, nr. 3, op 72b, de Ludwig van Beethoven, Concertul în Do Major pentru flaut, oboi și orchestră de Antonio Salieri și Simfonia a IX-a, în mi minor, op. 95, “Din lumea nouă“ de Antonin Dvorak sunt lucrările care compun programul cu care vă așteptăm la Filarmonică joi, 3 octombrie, de la ora 19.00. La pupitrul dirijoral al orchestrei simfonice se va afla Seung You Park (Coreea), iar soliștii invitați sunt Cătălin Oprițoiu (flaut) și Cristina Ordean (oboi). Născută în Coreea de Sud, Seung You Park a început să ia lecții de violoncel de la mama ei, la vârsta de 6 ani. În anul 2003 se mută în Austria pentru a studia cu prof. Heidi Litschauer la Academia „Mozarteum” din Salzburg. Aici a absolvit studiile universitare și de master, urmând să se înscrie apoi la cursuri de dirijat cu prof. Uroš Lajovic și Simeon Pironkoff la Universitatea de Muzică și Artele Spectacolului din Viena. A debutat la Viena, în „Golden Hall” din cadrul „Musikverein” cu ORF (Radiosymphony Orchestra). A dirijat orchestre din Germania, Italia, Anglia, România, Japonia și Coreea, printre care: Vienna Baroque Orchestra, Graz Chamber Philharmonic, London Classical Soloists, Köln Sinfonietta, Orquesta Reino de Aragón, Helsinki Sinfonietta, Bucharest Symphony Orchestra, Seoul Philharmonic Orchestra, Korean Symphony Orchestra, Gyeonggi Philharmonic Orchestra, Bucheon Philharmonic Orchestra, Gangnam Symphony Orchestra, Incheon Philharmonic Orchestra, Cheongju Philharmonic Orchestra, Chuncheon Philharmonic Orchestra, Jeju Philharmonic Orchestra și Gwangju Women’s Philharmonic Orchestra. A fost numită Cel mai bun Dirijor al anului 2019 de către Asociația Dirijorilor Coreeni și a primit un premiu special din partea Orchestrei Simfonice a Coreei și a Jeju Philharmonic Orchestra. În prezent este dirijor principal al Gwangju Women’s Philharmonic Orchestra și profesor la Sungshin Women's University. Apreciat drept reprezentant valoros al şcolii moderne de interpretare, flautistul Cătălin Opriţoiu a susținut numeroase recitaluri camerale și a participat la proiecte de orientare clasică sau contemporană împreună cu ansambluri din cele mai diverse. A fost, de asemenea, solist concertist pe scene cunoscute din mari centre culturale europene (Elveţia, Spania, Germania, Franţa, Italia, Austria), dar și în Japonia (Tokio Suntory Hall, alături de celebra soprană Sumi Jo), concerte în care a colaborat cu dirijori prestigioși, printre care Seiji Ozawa, Denno Foster, Octav Calleya, Atsushi Nukii, Horia Andreescu, Sergiu Comissiona, Mircea Cristescu, Corneliu Dumbrăveanu, Marian Didu, Cristian Mandeal. Dedicat în egală măsură și activității didactice, Cătălin Opriţoiu este lector univ. dr. la catedra de flaut a Universității Naționale de Muzică București. În 2005 absolvă cursul de măiestrie artistică pentru soliști în cadrul Universităţii Superioare de Muzică din München (Germania). În acelaşi an înfiinţează orchestra "Camerata Classica" şi activează ca solist permanent al acesteia, având colaborări în emisiuni radio şi de televiziune. În perioada 1998-2011 Cătălin Opriţoiu a fost prim-flautist al orchestrei filarmonice "George Enescu", în prezent fiind solist al Orchestrei Simfonice București. Cristina Ordean a urmat studiile universitare și cele de master la Universitatea Națională de Muzică din București (2014), îndrumată de prof. univ. dr. Florenel Ionoaia. În 2018, la UNMB a susținut și teza de doctorat. A urmat cursuri de măiestrie, cu Richard Sympson, solo oboi BBC London Symphony, Diego Din Ciacci, profesor la Conservatorul „Giuseppe Verdi” Milano și Christian Smith, profesor la Academiile de muzică din Strasburg și Stuttgart. A obținut numeroase premii la olimpiadele școlare și a beneficiat de două burse, la European Youth Orchestra și bursa de excelență U.N.I.M.I.R. (2013). A colaborat cu Filarmonica „George Enescu” și Orchestra Națională Radio, precum și ocazional cu filarmonicile din Brașov, Pitești, Sibiu, Camerata Regală etc. Din 2013 este oboi solo în cadrul Orchestrei Simfonice București. A efectuat turnee de concerte în China, Germania, America de Sud, Belgia. A fost cadru didactic în cadrul Liceului de Muzică „Tudor Ciortea” și din 2016 este profesor asociat în cadrul Universității Transilvania Brașov. Biletele, în valoare de 25 de lei (întreg), 15 lei (pensionari) și 5 lei (elevi/studenți) se găsesc la Casa de bilete a Filarmonicii, la Agenția Teatrală, la standul special amenajat în hipermarketul Cora – AFI Ploiești și online aici. Sponsori oficiali: Alexandrion Group, BES România, Bergenbier, Apa Nova, BRD, Bristot, Conpet, Cora, Școala de Flori, The Fable, PECEF, Stenota, Delice, West Mall. Parteneri media: Agerpres, ArteFapte, Jurnalul Prahovean, KissFM, MagicFM, Mediasud, Ploiești TV, Fapt Divers, Ploieștii, Prahova Business, Prahova Economică, Prahova News, Prahova TV, Radio Prahova, Info Ploiești City, Radio România Muzical, Stiri Actuale, Telegrama, TVR, Valea Prahovei TV.Comunicat de presă – Concert simfonic extraordinar – 19 septembrie 2019
”Imperialul” lui Beethoven se va auzi din nou la Ploiești
“Imperialul” lui Ludwig van Beethoven (Concertul pentru pian nr. 5 în Mi bemol major, Op. 73) va răsuna din nou în Sala Ion Baciu a Filarmonicii ploieștene joi, 19 septembrie 2019, de la ora 19.00, într-un concert extraordinar inclus în programul Festivalului Internațional “George Enescu”. În cea de-a doua parte a serii veți putea audia Simfonia nr. 1, în do minor, WAB 101, de Anton Bruckner. Invitat va fi pianistul Constantin Sandu, iar la pupitrul dirijoral al orchestrei simfonice ploieștene se va afla maestrul Radu Postăvaru. Concertul pentru pian nr. 5 în Mi bemol major, Op. 73, a fost ultimul concert pentru pian compus de Ludwig van Beethoven. Dedicată Arhiducelui Rudolf von Habsburg-Lothringen, lucrarea a fost concepută la Viena, într anii 1809 și 1811. Premiera a avut loc pe 28 noiembrie 1811 la Gewendhaus în Leipzig sub bagheta lui Johann Philipp Christian Schulz, avându-l solist pe Friedrich Schneider. Numele de "Imperialul" i-a fost atribuit de Johann Baptist Cramer, editorul publicării engleze a concertului. Invitat al serii este Constantin Sandu, unul dintre cei mai apreciați pianiști români. A început să studieze pianul la vîrsta de 7 ani, cu prof. Sonia Rătescu, şi le-a continuat apoi sub îndumarea prof. univ. dr. Constantin Niţu la Liceul de Arte „George Enescu” şi a prof. univ. dr. Constantin Ionescu-Vovu la Conservatorul „Ciprian Porumbescu”, pe care l-a absolvit în 1986 ca şef de promoţie, cu media generală 10. După absolvire a beneficiat de îndrumările unor personalităţi artistice precum Sequeira Costa, Dimitri Başkirov, Helena Sá e Costa şi Tania Achot. În 2006 a obţinut titlul de Doctor în Muzică la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, sub îndrumarea prof. univ. dr. Grigore Constantinescu. Actualmente locuieşte în Portugalia, unde este profesor de pian la Şcoala Superioară de Muzică şi Artele Spectacolului din Porto. De la debutul cu orchestra, la vârsta de 14 ani, a susţinut o intensă activitate solistică în diverse ţări din Europa şi Asia, culegând aplauzele publicului şi elogiile criticii de specialitate: personalitatea sa sensibilă îi permite o interpretare foarte personală şi, în acelaşi timp, autentică (Piano Journal – Marea Britanie), muzician cu o personalitate indiscutabilă, (...) un magnific simţ al culorii şi al ritmului, care se alătură unei viruozităţi categorice (Diario de Sevilla – Spania), un pianist superb, (...) un colorit şi o delicateţe magistrale, (...) măiestrie ireproşabilă. Copleşitor. (ABC – Spania), un concert plin de expresivitate şi emoţie (Público – Portugalia), o demonstraţie artistică de înaltă ţinută (Muzica – România), un general în faţa trupelor sale, Orchestra Simfonică Bodensee (L’Est Republicain – Franţa), tuşeul delicat, profund şi sunetul aproape imaterial au transportat publicul la o dimensiune de reverie (Corriere valsesiano –Italia). Colaborează cu regularitate cu orchestrele din România şi Portugalia; de asemenea, a fost solistul unor importante orchestre europene, ca “Arthur Rubinstein” din Lodz, Filarmonica din Halle, Bodensee-Symphonie-Orchester din Konstanz, Orchestra Naţională a Bielorusiei, Orchestra Simfonică a Radioteleviziunii din Kiev, Filarmonica Naţională a Moldovei, Orchestra Naţională din Porto, colaborând cu remarcabili dirijori: Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Emanuel Elenescu, Ludovic Bacs, Ilya Stupel, Thomas Koncz, Victor Dubrovski, Emil Haciaturian, Meir Minsky, Mark Stephenson, Heribert Beissel, Ivan Parik, Marc Tardue, Johen Wehner, Robert E. Luther, Didier Benetti etc. În cea de-a doua parte a serii veți putea audia Simfonia nr. 1, în do minor, WAB 101, de Anton Bruckner, lucrare scrisă de compozitorul austriac între anii 1865 și 1866. Biletele, în valoare de 30 de lei (adulți), 20 de lei (pensionari) și 10 lei (elevi/studenți) se găsesc la casa de bilete a Filarmonicii, la standul special amenajat în hipermarketul Cora Ploiești și online, aici: https://filarmonicaploiesti.ro/concert/concert-simfonic-extraordinar-19-septembrie-2019/Comunicat de presă – Concert simfonic extraordinar – Deschiderea stagiunii 2019-2020
Filarmonica „Paul Constantinescu„ deschide Stagiunea 67 joi, 12 septembrie, de la ora 19.00, cu un concert extraordinar inclus în programul Festivalului Internațional „George Enescu„. Orchestra simfonică ploieșteană, condusă de la pupitrul dirijoral de Tiberiu Oprea, îl va avea invitat pe pianistul Vlad Dimulescu. Pe scenă va urca și Baletul „Rapsodia" – coregrafie Vanda Ștefănescu. Evenimentul se va desfășura la Casa de Cultură a Sindicatelor.
Programul va debuta cu Rapsodia Română nr. 1 în La major, op. 11 de George Enescu și va continua cu două lucrări semnate de Paul Constantinescu: Concertul pentru pian și orchestră și Poemul coregrafic „Nuntă în Carpați" (libret de Floria Capsali).
Rapsodia română nr. 1 în La major este una dintre cele mai cunoscute piese orchestrale ale lui George Enescu. A fost compusă la Sinaia, în 1901, când Enescu avea numai 20 de ani. Prima audiție a avut loc la București în 1903, la Ateneul Român, într-un concert dirijat chiar de compozitor și de Eduard Wachmann. Rapsodia română nr. 1 în La major a cunoscut succesul încă din timpul vieţii creatorului său, ea răsunând în marile săli de concerte din Europa şi din Statele Unite.
Seara se va încheia cu Poemul coregrafic „Nuntă în Carpați" (libret de Floria Capsali), lucrare apaținând compozitorului ploieștean Paul Constantinescu.
Poemul coregrafic "Nunta în Carpați", de Paul Constantinescu, s-a intitulat inițial "Nunta în Fundul Moldovei" dar, "Cum costumele acestei regiuni nu erau destul de „scenice" s-a făcut o combinaţie de costume şi apoi i s-a dat un nume generic: „Nuntă în Carpaţi", după cum a explicat chiar autorul. Lucrarea a fost terminată în iunie 1938 și avea la bază motive din satul Fundul Moldovei - Câmpulung (Bucovina), culese în monografia profesorului Dimitrie Gusti.
Vlad Dimulescu și-a început cariera de pianist la 14 ani, interpretând Concertul nr. 2 de Beethoven, împreună cu Filarmonica "Gheorghe Dima" din Brașov, dirijată de Ilarion Ionescu Galați. După acest debut a continuat să cânte în toate centrele muzicale importante din țară, sub baghete dirijorale importante: Horia Andreescu, Cristian Mandeal, Emil Simon, Iosif Conta, Mircea Cristescu, Emanuel Elenescu, Ludovic Bacs, Jing-Wang, Daisuke Soga, Bruno Martinotti, Gudmundur Emilsson, Tateo Nakajima, Joan Jose Olives, Enzo Ferraris Massimiliano Caldo, Roberto Salvalaio, Tido Dejean etc. Vlad Dimulescu a cucerit importante premii la concursurile de pian, precum cel de la Salerno, în Italia, în 1983, Gheorghe Dima din Cluj 1985, George Enescu în 1991, Viniadelmar, Chile, 1992 și este laureat al Premiului Criticilor Muzicali din România în 1995. A participat la festivaluri internationale ca: Interforum din Budapesta în 1987, Dinu Lipatti 1993 Sinaia, și 1995 Bucuresti, Serile Lipatti la Fundațeanca în 2014, Festivalul de Muzică de Cameră de la Brasov 1979-1996 și George Enescu 2013. În străinătate a susținut recitaluri si concerte în Ungaria, Polonia, Italia, Germania, Portugalia, Spania, Grecia, Bulgaria. Deține titlul de Doctor în arte obtinut cu teza ,,Repere de Belcanto în pianistica chopiniană". Vlad Dimulescu a susținut cursuri de măiestrie în Italia, Portugalia, Grecia, Polonia și Bulgaria și a fost membru în jurii internaționale și naționale în concursuri pentru pian. În anul 2000 a editat primul CD cu opusuri de Enescu, Chopin și Brahms, în 2004 și-a publicat cartea ,,Belcanto în pianistica chopiniană", iar de curând a înregistrat un compact disc cu opusuri de Frederic Chopin.
Biletele, în valoare de 30 de lei (adulți), 20 de lei (pensionari) și 10 lei (elevi/studenți) se găsesc la casa de bilete a Filarmonicii, la Agenția Teatrală, la standul special amenajat în hipermarketul Cora Ploiești și online, pe www.filarmonicaploiesti.ro.




